Ziua porților deschise

Erasmus+ – construind o comunitate verde

În cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise: Erasmus+ în școala noastră verde”, profesorul Cherniciuc Ovidiu a susținut activitatea „Proiectul Erasmus+ – de la vis la realitate”, oferind părinților și invitaților o imagine de ansamblu asupra etapelor de implementare a proiectului „Construind comunitatea verde: incluziune, motivație și sustenabilitate în educație” și a rezultatelor obținute până în prezent.

Prezentarea a fost realizată cu ajutorul expozițiilor amenajate pe holurile școlii, unde au fost expuse imagini și materiale reprezentative din activitățile desfășurate în cadrul proiectului Erasmus+, transformând spațiul școlii într-o adevărată galerie a experiențelor de învățare și colaborare europeană.

Un rol important în organizarea și buna desfășurare a evenimentului l-au avut elevii voluntari ai școlii, care au întâmpinat și îndrumat părinții și copiii participanți, au oferit sprijin în cadrul atelierelor practice, au distribuit materiale și mici surprize celor prezenți și au aplicat chestionare de feedback părinților, contribuind astfel la evaluarea impactului activităților desfășurate.

Prin implicarea elevilor, a cadrelor didactice, a părinților și a partenerilor comunitari, activitatea a evidențiat modul în care proiectul Erasmus+ contribuie la dezvoltarea unei școli deschise, colaborative și orientate spre viitor, consolidând legătura dintre educație, comunitate și valorile dezvoltării durabile.


Galerie foto


Distribuie: Facebook WhatsApp
Înapoi sus